Vânzări și cumpărări imobiliare
- efectuare proceduri de Due Diligence juridic pentru imobile (terenuri construibile, clădiri, apartamente, terenuri agricole, păduri) pe care clientul (potențial cumpărător) dorește să le achiziționeze – verificări detaliate a situației juridice a imobilelor și întocmirea unor rapoarte de informare pentru client cu prezentarea situației juridice a imobilului și a potențialelor riscuri (cu încadrarea în grade de risc);
- consultanță și reprezentare clienți vânzători în cadrul procedurilor de Due Diligence juridic organizate de potențiali cumpărători – pregătire documente, organizare Data Room, reprezentare în relația cu avocații potențialului cumpărător;
- pregătire oferte de cumpărare;
- redactare antecontracte de vânzare-cumpărare; asistență clienți în cadrul negocierii clauzelor antecontractelor de vânzare-cumpărare; stabilirea instrumentelor de garantare a îndeplinirii obligațiilor contractuale; stabilirea obligațiilor prealabile încheierii contractului final de vânzare-cumpărare;
- redactare contracte de vânzare-cumpărare; asistență clienți în cadrul negocierii clauzelor contractelor de vânzare-cumpărare; stabilirea instrumentelor de garantare a îndeplinirii obligațiilor contractuale; consultanță, asistență și reprezentare client în relația cu partenerul contractual și cu notarul public;
- redactare procese-verbale de predare-primire imobile; asistență și reprezentare clienți în cadrul transmiterii posesiei bunului imobil;
- consultanță și asistență în îndeplinirea formalităților necesare anterior și ulterior încheierii tranzacției;
- verificarea situației juridice și a solvabilității partenerului contractual.
Închirieri
- efectuare proceduri specifice de Due Diligence juridic pentru imobile pe care clientul (potențial chiriaș) dorește să le închirieze – verificarea situației juridice a imobilelor, verificarea aspectelor specifice închirierii, verificarea autorizațiilor de funcționare și întocmirea unor rapoarte de informare pentru client cu prezentarea situației juridice a imobilului și a potențialelor riscuri pentru închiriere (cu încadrarea în grade de risc);
- consultanță și reprezentare clienți proprietari în cadrul procedurilor de Due Diligence juridic organizate de potențiali chiriași – pregătire documente, organizare Data Room, reprezentare în relația cu avocații potențialului chiriaș;
- redactare contracte de închiriere; asistență clienți în cadrul negocierii clauzelor contractelor de închiriere; stabilirea obligațiilor prealabile ale părților anterior predării imobilului; stabilirea instrumentelor de garantare a îndeplinirii obligațiilor contractuale;
- redactare procese-verbale de predare-primire imobile; asistență și reprezentare clienți în cadrul transmiterii folosinței bunului imobil;
- consultanță și asistență în îndeplinirea formalităților necesare anterior și ulterior încheierii contractului de închiriere;
- verificarea situației juridice și a solvabilității partenerului contractual.
Alte servicii de consultanță juridică pentru investiții imobiliare
- redactare opinii legale pe diverse teme din domeniul investițiilor imobiliare;
- consultanță și asistență online în redactarea oricăror cereri sau documente din domeniul investițiilor imobiliare.
*****